Ferdinando Russo (1866-1927)
'O surdato 'e Gaeta
[...]
E 'a Riggina! Signò!... Quant'era bella!
E che core teneva! E che maniere!
Mo na bona parola 'a sentinella,
mo na striguata 'e mana a l'artigliere...
Steve sempre cu nui!... Muntava nsella
currenno e ncuraggianno, juorne e sere,
mo ccà, mo llà... V' 'o giuro nnanz' 'e sante!
Nn'èramo nnamurate tuttequante!
Cu chillo cappellino 'a cacciatora
vui qua' Riggina! Chella era na Fata!
E t'era buonaùrio e t'era sora,
quanno cchiù scassiava 'a cannunata!...
Era capace 'e se fermà pe n'ora,
e dispensava buglie 'e ciucculata...
Ire ferito? E t'asciuttava 'a faccia...
Cadive muorto? Te teneva mbraccia...
'E ppalle le fiscavano pe nnanza,
ma che ssa'... le parevano cunfiette!
Teneva nu curaggio e na baldanza,
ca uno le zumpava 'o core 'a piette!
Te purtava 'e ferite all'ambulanza,
stava sempre presente a capo 'e liette...
E tutte, chi 'a chiammava e chi mureva,
'a stevano a guardà cu ll'uocchie 'e freva...
Murì p'Essa! Era 'o suonno 'e tuttuquante!
Desiderà nu vaso nfronte 'a chella,
segnificava: "Mettimmoce nnante
pe fa na morte ca se chiamma bella!"
Npietto, p'avé n'acchiata 'a sta Rignante,
te facive arapì na furnacella!...
Propio accussì, signore mio!... Vedite?...
V' 'o sto cuntando e chiagno... e vui redite...!
[...]